luni, 1 septembrie 2014

Campanie umanitară a Asociației “Salveză o inimă”: “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei!”

Miracolul suprem al vieții este primul contact vizual dintre mamă și bebelușul său; nu și pentru gemenii năcuți prematur, Yanis și Rareș, care au suferit arderea totală a retinei din cauza neglijenței medicilor. În urma mai multor controale, diagnosticul final este retinopatie de prematuritate stagiile 4 și 5 și numai o clinică din Statele Unite ale Americii le mai poate reda vederea micuților.
Totul a pornit când Flavia Lionte i-a născut prematur pe gemeni, la 32 de săptămâni, greutatea la naștere fiind de 1370 grame, respectiv 1600 grame. Sarcina fiind prematură, copiii au fost nevoiți să stea 43 de zile în incubator. În tot acest timp, din cauza neglijenței medicilor care trebuiau să aibă grijă de micuți, căldura incubatorului a fost mărită, însă ochii gemenilor nu au fost protejați, provocându-le arderea totală a retinei.
Chiar dacă doctorii îi garantau Flaviei că bebelușii sunt perfect sănătoși, aceasta a observat în ziua externării lor că “ochișorii lor erau pur și simplu albi și le fugeau în toate părțile”. După controlul care a avut loc în aceeași zi, temerile mamei s-au adeverit: gemenii au fost diagnosticați cu retinopatie de premutaritate stagiile 4 și 5, căderea totală a retinei. Singura lor șansă de a-și vedea mama cum zâmbește de bucurie nu este în România, ci doar în Statele Unite ale Americii, iar controalele pot fi făcute la o clinică din Roma. Lui Rareș, doctorii din România au reușit să recapete parțial vederea la ochiul drept, însă în cazul lui Yanis, complicațiie sunt mai mari și niciun doctor din România nu îl poate opera.
Până la operație, primul hop pe care trebuie să-l treacă familia micuților este controlul pe care-l vor face gemenii în Roma, la Clinica Casa di Cura San Domenico. “Un singur control costă 550 de Euro plus transport și celelalte cheltuieli pentru micuți, suma de care avem nevoie este aproximativ 2000 și ceva de euro. Asociația noastră a mai realizat patru campanii pentru copii bolnavi de retinopatie și toate au avut succes, iar micuții și-au putut recăpăta parțial vederea în urma intervențiilor chirurgicale”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul campaniei umanitare “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei”. După control, la scurt timp urmează testul cel mai greu și important: operația în Statele Unite ale Americii. Pentru un singur ochi , intervenția chirugicala costă 17.500 de dolari.
În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o amplă campanie de strangere de fonduri, care îi va ajuta pe gemeni să vadă. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/ sau în contul bancar RO95RNCB0047259210001 – Sucursala Proprietara Botosani-Trusești.

Niciun comentariu:

afişări de pagină