marți, 7 iunie 2011

Conferinte DAN PURIC sponsorizate de … CLUBUL ROTARY

"Lasă-i să discute! Lasă-i să vorbească! Periculos nu este duşmanul care se autodemască. Este de temut duşmanul camuflat, pe care noi încă nu îl cunoaştem. Cât despre ăştia, care îşi dau arama pe faţă, totul este consemnat şi va veni şi timpul când ne vom răfui cu ei", spunea Stalin în anul 1924. 

De ce am avut sentimentul că Dan Puric s-a "demonetizat", că devine de la un an la altul unul dintre cei "lăsaţi să vorbească" tocmai pentru că nu mai reprezintă niciun pericol?
L-am ascultat duminică, la Botoşani, şi am văzut un om de pe chipul căruia a dispărut adâncimea, privirile nu mai trec dincolo de aproape, cuvintele... Ohhh, cuvintele! Dane dragă, am obosit, am o-bo-sit să ascult aceleaşi fraze, aceleaşi "neaşteptate" întâmplări pe care le văd şi le citesc în toate conferinţele, emisiunile, relatările cu şi despre tine.
Dane dragă, cei pe care ai vrut să îi sperii ţi-au învăţat pe de rost discursurile, nici măcar nu se mai obosesc să afle ce şi cum, pe unde umbli. Dar! Dacă tot "ţi-ai dat arama pe faţă", cum spunea Stalin, draga Dane, de ce taci în continuare? Te-am urmărit cu mare atenţie duminică, la Botoşani. Nu am râs şi nu am aplaudat. Nu mai spui nimic, dragă Dane! Vorbeşti despre martiri fără să îi numeşti. Vorbeşti despre călăi fără să îi arăţi. Cine, de ce, când? ori eşti prea naiv să crezi că toţi cei din faţa ta cunosc aceste amănunte? Mărturiseşti despre Constantin Brâncoveanu, despre Eminescu, apoi despre martiri, despre jertfă. Care, Dan Puric? Cine sunt ei, în ce lume şi când au pătimit? De ce nu îi numeşti?
Poporul acesta, Dan Puric, are nevoie de istorie. Acea istorie care nu a existat niciodata in cărţile noastre, nici ale copiilor noştri. Trebuie să vorbeşti de la capăt. Cu subiect şi predicat. Altfel, din vorba ta va rămâne băşcălia la adresa jigodiilor. Bună şi asta, dar bine interpretată şi adaptată "scenic" duce în derizoriu faptele mărturisitoare.
Nu înţeleg: sunt atâtea de povestit, atâtea de scos la lumină. Şi totusi, acelaşi repertoriu, cu aceleaşi forme actoriceşti, nimic în plus, oricum, nimic notabil.
Spune Stalin, în citatul de început: "va veni şi timpul când ne vom răfui cu ei"... Sper că timpul tău, Dan Puric, nu a trecut deja...
La final: Pe pliantul de prezentare a Zilelor Iorga la Botoşani, momentul Puric este prezentat astfel: "Întâlnire cu actorul şi scriitorul Dan Puric, care susţine conferinţa Nicolae Iorga între Martirii Neamului Românesc". Bineînţeles, subiectul a fost despre martiri, dar cu totul alţii decât Nicolae Iorga. Bineînţeles, Dan Puric nu a amintit despre Iorga în discursul său. Şi, bineînţeles, printre sponsorii evenimentului se afla Clubul Rotary. 

Niciun comentariu:

afişări de pagină