sâmbătă, 17 iunie 2017

SFAT DUHOVNICESC


Zambeste! Toate sa le faci cu "farurile aprinse" (adica cu fata vesela). 

Bucura-te de ziua de astazi, care maine nu va mai fi! Timpul este "moneda" vietii tale!
 Rascumpara timpul! (adica toata viata ta sa o inchini lui Hristos Dumnezeu).
Roaga-te ca si cand maine ai muri si munceste (pune suflet in ceea ce faci) ca si cand ai trai o vesnicie.
Fii lumina pentru cei din jurul tau, fii far luminos si daca nu poti far, atunci sa fii macar o candela aprinsa, sau cel putin un micut licurici!
Fa binele si asteapta raul, fiindca oamenii sunt nemultumitori si nerecunoscatori chiar si cu Dumnezeu.
 Daca pe Iisus Hristos, Viata lor si a noastra, dupa ce le-a descoperit Sfanta Treime, sensul vietii pamantesti, dupa ce a inviat 3 morti si le-a vindecat leprosi, orbi, paralitici, slabanogi..., l-au scuipat in obraz, l-au batut cu biciul rupand carne din El, i-au pus coroana de spini pe cap, i-au batut cuie in maini si in picioare, i-au dat sa bea otet si fiere..., tu ce astepti de la oameni?

Sa-ti multumeasca? Sa-ti rasplateasca binele cu bine?

Nuuuuu, sa nu astepti asa ceva ca te amagesti. Daca astepti multumire, atunci aceasta este din mandrie! Tot binele pe care l-ai facut in viata si bunatatea ta sufleteasca, doar Dumnezeu Iisus Hristos ti-o va rasplati, negresit! Tu, cauta smerenia si blandetea si vei afla odihna sufletului tau! Tu iarta-i pe toti pentru toate cate ti le fac, fiindca si Dumnezeu te iertat pe tine de nenumarate ori si zi: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta!", fiindca, "Asa-mi trebuie pentru pacatele mele!" Iubeste-i pe oameni, dar si pe vrajmasi!
Roaga-te pentru ei fiindca cei mai multi sunt in inselare, merg spre iad! Sa faci milostenie si sa nu faci nimic fara binecuvantarea parintelui tau duhovnic. Sa dai slava lui Dumnezeu pentru toate si nu uita: "Pregatește-te sa te  intalnesti cu Dumnezeu!" (Amos 4:12). Amin si Aliluia!
                     Preot Ioan.

joi, 15 iunie 2017

Mamă am visat raiul...


Se spune ca odata, intr-un sat, un copil, intr-o noapte, a visat Raiul.
Mama! Mama! Unde e Raiul?, a intrebat copilul nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi.
Dar mama, biata mama, n-avea timp. Avea atata treaba in gospodarie! Si-atunci, s-a dus la tata, sa-l intrebe.
- Nu stiu…, cauta-l singur!, ii spuse acesta obosit si se apuca mai departe de munca.
- Unde? Unde e Raiul?, ii intreba copilul, aproape plangand, pe oamenii din sat.
Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grabiti.
- Ce lume urata…, isi spuse pentru sine pustiul.
- Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul acesta…, se-auzi glasul unui batran, ce-l privea demult. Si acolo, in pustie, dupa ce ai sa mergi cale de o zi, ai sa gasesti un om singur, ce sta intr-o coliba. El o sa-ti spuna unde este Raiul.
Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite, catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune, din pustia intinsa tasni o coliba. Mare ii fu mirarea batranelului ce locuia acolo de multi ani.
- Ce te aduce pe-aici, copilule?, il iscodi acesta pe micul calator.
- Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cum trebuie sa ajung.
Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse:
- Acum hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai.
Noaptea trecu repede… De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf.
- Ce este aceasta?, intreba copilul.
- Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici incepe poteca catre Rai.
Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo.
- Si ce-am sa fac aici?, intreba copilul.
- Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai incolo om vedea.
Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.
Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul manastirii il intreba pe neasteptate:
- Cum merge, cum iti e?
- Mi-e foarte bine, raspunse pustiul.
- Am de toate.
Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batranul ii simti linistea si il iscodi in continuare.
- Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut… Spune-mi cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?
- Mie…, nimic, se hotara intr-un tarziu pustiul sa raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?, ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima data patrunzator pe batran.
Parintele simti ca trebuie sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca.
- Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea!, se-auzi vocea unui monah, care statea in apropiere si care auzise discutia.
Ingerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu.
- Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie, se-auzi vocea monahului.
Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a strecurat in inima copilului.
Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire. Mai tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atarnat de cruce.
- Hai, vino sa mananci!, ii zice pustiul, uitandu-se ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!
Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si, mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru. Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise un prieten! Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia..
Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire au inceput sa se intrebe:
- Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?
Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit.
- Ce-ai facut inauntru?, se repezisera ei ca un stol de pasari negre asupra lui.
- N-am facut nimic, raspunse pustiul tremurand.
- Minti! Spune ce-ai facut?, l-au intrebat din nou calugarii furiosi.
- Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce, raspunse copilul inspaimantat.
- Care Frate?, au intrebat, nedumeriti, pentru prima data, monahii.
- Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mancare, raspunse pustiul.
- Si ce-a facut Fratele?, au intrebat tulburati calugarii.
- A coborat si-a mancat, raspunse dintr-o suflare pustiul.
Si, in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in ochi, ii spuse copilului:
- Spune-i Fratelui cel Mare ca il rog sa ma primeasca si pe mine la masa.
- Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum pot sa iau mancare de la bucatarie?
- Da, poti sa iei cat vrei, raspunse tremurand egumenul.
Si seara din nou cobora peste manastire, iar pustiul, de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se indrepta vesel spre biserica.
- Hai sa mananci!, ii striga el, mai vesel ca oricand. Si, din nou, Fratele cel Mare cobora de pe cruce, il mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei, usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata veselie in jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de ras, pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului.
- Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa.
Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare se intrista. Privea undeva, jos.
- Vezi firimiturile astea, de pe masa?, ii spuse, intr-un tarziu, Fratele cel Mare… Sunt cu mult mai putine decat pacatele lui… Nu poate sa vina.
- Nu poate sa vina?, ramase uimit copilul.
- Nu!, fu raspunsul scurt al Fratelui.
Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta il astepta tremurand.
- Ce-a zis Fratele?, intreba acesta, gatuit de emotie.
- A zis ca nu te poate primi!, raspunse copilul.
- De ce?, intreba inspaimantat egumenul.
- Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate firimiturile de paine cazute pe masa.
Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intr-un hohot de plans.
- Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul meu sa ma ierte.
Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta il privi surprins si-i spuse:
- Bine, am sa-l rog din nou si maine!
Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete de pocainta. Copilul insa dormi linistit. Si, din nou, treaba obisnuita prin manastire. Dar toti se faceau ca lucreaza.
Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea.
- Pot sa iau mancare?, intreba, cu nevinovatie, copilul la bucatarie.
- Poti, ii spuse monahul, si-i umplu cu mana tremuranda vasul.
Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de mancare, copilul intra din nou in biserica.
- Hai sa mancam!, spuse el Fratelui cel Mare.
- Hai!, raspunse acesta, indreptandu-se spre el.
Si cate jocuri, cate glume au urmat! Apoi, in mijlocul veseliei, copilul isi aduse brusc aminte:
- Te roaga egumenul sa-l ierti… si sa-l primesti si pe el la masa!
Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de paine de pe masa: erau parca mai multe.
- Am inteles…, spuse copilul, nu se poate.
- Da, nu se poate, raspunse Fratele cel Mare.
Si atunci, pacatul cel bun cobora din nou in inima copilului si acesta indrazni.
- Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila lui?, ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara.
Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna.
- Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare, spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa.
Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura. Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune si, mai ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata clopotele bateau.
- De ce?, intreba nedumerit copilul.
- Batranul a plecat la Domnul, i-au spus calugarii, care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci copilul vazu! Vedea cum, la masa Prietenului sau cel Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o firimitura, Mantuitorul il iertase.
- Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin manastire. Am vazut Raiul!, repeta el, pentru fiecare monah in parte.
- Nu se poate! strigau acestia. Cum arata?
- E plin de iertare, murmura copilul.
Fragment din textul “Basmul din Carpati”, publicat in cartea lui Dan Puric, “Despre Omul Frumos”

joi, 18 mai 2017

Voi il cunoasteti pe Hristos?



O, voi care ziceţi că-L cunoaşteţi pe Hristos, răspundeţi:
Până când nu vreţi să ţineţi seama de Cuvântul şi porunca Lui?
Până când ziceţi mereu «Doamne-Doamne!» — şi nu vreţi să-L ascultaţi?
Până când veţi tot obosi pe Domnul cu nelegiuirile voastre?
Până când Îl veţi chinui cu păcatele voastre? (Isaia 43, 24).
Până când Îl faceţi pe Domnul mereu să sufere? (Luca 9, 41).
Până când sfâşiaţi Cuvântul Lui, Trupul Lui, Inima Lui?
Iisus stă mereu ostenit între voi! Ostenit de certurile voastre, de clevetirile dintre voi, de luptele şi de duşmănia voastră! De ce vă purtaţi aşa cu El?
Hristos a fost străin… a venit să caute un loc la voi… Aşa se cuvine să vă purtaţi? Aşa S-a purtat El cu voi, oare, când voi eraţi străini şi îm-povăraţi? Nu v-a dat El, oare, odihnă atunci? Nu v-a luat El, oare, sarcinile şi durerile voastre? (Mat. 11, 28) Şi n-ar fi, oare, vremea ca acum să vă veniţi şi voi în fire cum se cuvine, spre a nu mai păcătui? (1 Cor. 15, 34).
Dragul meu, tu cum te-ai purtat şi cum te porţi cu Domnul Iisus? Nu te ascunde după versete biblice cu făţărnicie! A venit în casa ta, în biserica ta, în inima ta, în satul tău, în oraşul tău… cum te-ai purtat tu faţă de El şi cum te porţi? Nu-ţi spune El, oare, şi ţie cum i-a spus lui Simon fariseul: Am venit în casa ta… şi tu nu M-ai băgat în seamă (Luca 7, 44-46)? Cum răsplăteşti tu ostenelile Domnului pentru tine?
Chiar şi în Samaria era o fântână, lângă care S-a putut odihni Domnul. Un loc pentru Iisus cel Ostenit. Chiar dacă ai trăi deci în Samaria… Chiar dacă în jurul tău ai vedea că toţi Îl obosesc şi Îl chinuiesc pe Domnul – şi cu atât mai mult chiar atunci, – fii tu o fântână!… Fii tu un loc, o inimă, unde El să poată afla odihnă! Căci dacă un suflet are loc pentru toate şi toate se pot odihni liniştite în el, numai Dumnezeu nu, şi dacă în inima lui, în viaţa şi în casa lui omul poate lăsa şi afla loc pentru toate celelelate, numai pentru Dumnezeu nu are timp, plăcere şi ascultare, – atunci omul acela nu va avea nici el loc la Dumnezeu. Hristos nu va găsi nici pentru el un loc în Casa Tatălui Ceresc. Hristos Domnul locuieşte numai în linişte, în iubire, în pace, în armonie.
Dacă voi sunteţi zbuciumaţi, duşmăniţi, certaţi, dezbinaţi, El nu poate locui cu voi. Se retrage în inimile care pot fi aşa cum doreşte El. Vai, în atâtea adunări numite ale Lui, Hristos Domnul nu stă. Nici nu poate sta. Nu găseşte nici un loc. La atâţia slujitori care se pretind ai Lui, Iisus cel ostenit n-are nici o odihnă. Şi nici o plăcere să stea, deoarece sunt mereu frământaţi, certaţi, nervoşi, nesuferiţi, urzitori de rele şi agitaţi.
Oare la tine Iisus cel ostenit are o inimă bună unde să odihnească?

duminică, 16 aprilie 2017

HRISTOS A INVIAT!



 Coboară Hristos din nou pe pămant,
Coboară o Sfantă Lumină,
Si iadul zdrobit se vede infrant,
Cu porti prăbusite-n ruină!
 
 Veniti in Lumina ce s-a Răstignit,
 Veniti HRISTOS A-NVIAT!
Din cer heruvimi si ingeri aprind,
 In suflet, tămaia de nard!
 
Mormantul e gol si giulgiul lăsat,
Mormantul nu-L poate opri,
Si ingerul striga:,HRISTOS A-NVIAT! ,
 Precum a zis că va fi!"
 
Primiti-L pe Domnul si Sfanta Lumină
Primiti-L pe Cel ce-a-nviat,
 Să-ti facă si tie, făptură de tină,
Un loc langa El, in tării!
 
 Rămaneti cu El si vă bucurati,
Rămaneti cu El si veti fi,
La Cina Iubirii de-a pururi chemati,
De-a pururi vă veti veseli!

 Iubirea invinge tot răul din iad,
Iubirea nu poate pieri,
Că iata din nou, HRISTOS A-NVIAT!
Să fie cu noi in vecii.
     
               Preot Ioan.

duminică, 12 martie 2017

SUFLETE AL MEU..

de Preot Sorin Croitoru

Suflete al meu,
Suflete al meu,
Până când tot fugi
De post și de rugi?

Până când poftești
Lucruri nebunești?
Oare nu te temi
De cumplite vremi?

Spune-mi, până când
Râzi de moarte -'n gând?
Nu știi c-o să mori
Și-o să urci prin nori,

Și prin ceruri reci,
Suflete-o să treci?
Vai.. te-or trage-atunci
Diavolii la munci

Fiindcă i-ai slujit
Și nu te-ai grijit
Să-ți duci traiul sfânt
Pe acest pământ!

Suflete al meu,
Te învăț mereu:
Pocăiește-te,
Umilește-te,
Cumințește-te
Și sfințește-te!

Cugetă mereu
Doar la Dumnezeu,
Cere harul Său,
Fugi de duhul rău!

amin

duminică, 5 martie 2017

Rugăciunea zilei de duminică


De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă darul Tău și acoperământul Tău! Așa, Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritului și nevrednicului, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică după porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și Maicii noastre. Dăruiește-mi pocăință adevărată, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva împărăției Tale și împotriva sufletului meu și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de astăzi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, mulțumesc din toată inima mea pentru atâtea bunătăți, ce-mi trimiți în toate zilele, și mai vârtos pentru înnoirea sufletului meu, pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci mă îngăduiești și-mi aștepți pocăința, ca un iertător bun și milostiv. Și încă mă rog, Doamne Iisuse Hristoase, să-mi dai dar să petrec bine și creștinește întru această săptămână fără de a-Ți greși, cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstea buneivestiri a Sfintei Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău celui Sfânt asupra Apostolilor. Deosebi încă mă rog întru această rugăciune a mea, pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosădit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău; încă și pentru sfintele Tale patimi și moartea Ta cea mărită, dă dumereală păcătoșilor, ca să se cunoască pe sine și să se căiască de păcatele lor, să se îndrepteze cu mărturisire, să urască păcatele lor și să se lase de ele; și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, în ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți, și pe cei vii și pe cei morți veșnicei Tale împărății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu preasfânt Sângele Tău; înviază-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înălțarea Ta, pentru ca să te mărim în vecii vecilor. Amin

miercuri, 11 ianuarie 2017

Rămăi cu mine, Doamne




Rămăi cu mine, Doamne, căci trebuie să rămâi cu mine ca să nu te uit. Ştii cât de uşor te uit. Rămâi cu mine, Doamne, căci sunt slab si am nevoie de puterea ta;sprijineste-ma sa nu cad.
Rămâi cu mine Doamne, căci tu eşti viața mea, şi fără tine îmi piere curajul. 
Rămâi cu mine Doamne, pentru că eşti lumina mea şi fără tine sunt în întuneric. 
Rămâi cu mine Doamne, ca să-mi arăți voința Ta. Rămâi cu mine, Doamne, să-ți aud glasul şi să te urmez. Rămâi cu mine Doamne, pentru că vreau să te iubesc mult şi să fiu mereu cu Tine. Rămâi cu mine Doamne, dacă vrei să rămân statornic. Rămâi cu mine Doamne, sufletul meu doreşte să fie pentru tine sălaşul iubirii. Rămâi cu mine, Doamne Iisuse, căci timpul trece, viața se apropie de apus, se apropie moartea şi judecata şi am nevoie de noi puteri ca să nu mă pierd pe drum. Mă neliniştesc ispitele, întunericul, setea crucile, suferințele. Ştii câtă nevoie am de tine în noaptea acestui exil. Rămâi cu mine, Doamne Iisuse, pentru că în întunericul vieții, şi al primejdiilor am nevoie de tine. Fă să te cunosc asa cum te-au cunoscut ucenicii la frângerea pâinii şi unirea euharistică să fie lumina care împraştie întunericul, să fie puterea care să mă susțină şi să fie singura fericire a inimii mele. Rămâi cu mine, Doamne, pentru ca atunci când va veni moartea, să fiu unit cu tine, doresc prezența Ta preasfântă, îndurarea Ta, sufletul Tău dragostea Ta, Inima Ta, ca să te iubesc, din toata inima aici pe pământ, şi în chip desăvârşit în veşnicia fericita. Aliluia.

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul





O, Mergatorule inainte al Domnului si Botezatorule al lui Hristos, mari si multe sunt vredniciile date tie de la Dumnezeu, fiindca tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, dupa fagaduinta si proorocie ingereasca, te-ai si nascut. Numele tau prin cuvantul Arhanghelului Gavriil mai inainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegarii limbii tatalui tau s-a pecetluit. Tu, din copilarie, in pustie ai vietuit si, ca o pasare a cerului, desavarsit neagoniseala ai iubit, cu agurida si cu miere salbatica te-ai hranit.
Tu ai fost crinul cel cuvantator al vailor si al pustiilor, care in loc de podoaba hainelor, cu darul cel de sus imbracand trupul tau, cu peri de camila l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat in pustie si calea Domnului o ai pregatit. Tu, cu duhul si cu puterea lui Ilie, in lume te-ai aratat si nelegiuirea lui Irod si a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu esti martorul cel preavestit al Preasfintei si de viata facatoarei Treimi. Tu pe Mantuitorul catre multimea popoarelor L-ai marturisit si cu degetul tau L-ai aratat pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii. Tu, de catre insusi Domnul, mai mult decat prooroc ai fost marturisit si dupa Nascatoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om nascut din femeie.
Deci, pentru toate aceste vrednicii si daruri, multimea popoarelor crestine te socoteste pe tine ca pe un mare prieten al lui Dumnezeu, care ai mare indrazneala catre El. De aceea si eu, smeritul si mult pacatosul, cu multa evlavie, cu durere de inima si cu lacrimi, te rog pe tine, dumnezeiescule Ioane Proorocule, sa-mi fii mie, pacatosului celui nemernic si cu totul neputincios, mare aparator si grabnic izbavitor de toate ispitele si incercarile acestea ale vietii de acum.
Roaga pe Preamilostivul Dumnezeu ca, cu a Sa nebiruita putere, sa ma pazeasca in toata vremea de primejdiile vazutilor si nevazutilor vrajmasi, sa ma sprijineasca cu a Sa mila la vreme de ispita si sa ma intareasca cu darul Sau, pentru rugaciunile Preasfintei si Preacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, ca sa pot rabda pana la sfarsit toate necazurile, ispitele, durerile si suferintele, ca si intristarile veacului acestuia de acum. Si asa, prin mijlocirea sfintelor si preaputernicelor tale rugaciuni, sa dobandesc mila lui Dumnezeu si a Mantuitorului nostru Iisus Hristos in ceasul cel de pe urma al sfarsitului meu. Amin!

miercuri, 14 decembrie 2016

CINA CEA DE TAINĂ



Si iată, astăzi Domnul, din paine ia si frange,
 La fel cum maine Trupul, frant ii va fi pe Cruce,
,,Luati, mancati, prieteni, Acesta-i Trupul Meu,
 Ca astfel Eu si Tatăl, cu voi fi-vom mereu!

Să impărtim o cupă in ultima Mea seară,
 Căci maine voi bea singur din Cupa cea amară,
Veniti, lăsati tristetea, in brate a va strange,
Căci maine beau Paharul durerilor, pe Cruce.

Nu refuzati paharul, nu-i vin de vie-aleasă,
 E Sangele ce maine din Trupul Meu se varsă,
 Mancati si beti, prieteni, alăturea cu OMUL,
 Veniti cu toti la Cina ce v-o oferă, Domnul!

Prietenul ce astăzi, cu mine-ntinge-n blide,
 E-acela care maine, pe-un pumn de-arginti mă vinde!
Mancati si beti cu totii, acesta imi e Darul,
Ce vesnic va hrăneste si va aduce Harul".

Iubitii mei, să nu uitati cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos: "Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veti mananca Trupul Fiului omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viată intru voi" (Ioan 6:53).
Preot Ioan.

duminică, 13 noiembrie 2016

afişări de pagină