joi, 17 mai 2018

Altă cruce, alte răni


Doamne, pentru ce mai curge
Sângele-Ţi din coastă iar?
Cine azi Te mai străpunge?
Înnoind al Tău calvar?

“Viaţa ta, răspunde Domnul
Cea cu duh nepocăit
Mă răneşte prin păcate
Şi mă ţine răstignit.

Ranele pricinuite
De păgâni şi de evrei
S-au închis, iar tu creştine?
Mă străpungi mai rău ca ei!

Sângele răscumpărării
Pentru tine s-a vărsat,
Scoală-te prin pocăinţă
Nu fi slugă la păcat!”

Nu te mânia, Stăpâne,
Tu cunoşti fiinţa mea
Că se pleacă totdeauna
Către lumea asta rea.

Uşurează-mi, Doamne, trupul
Căci apasă prea tiran
Şi-mi înăbuşă simţirea
Sufletului meu sărman!

Până mă pogor în groapă
Dăruieşte-mi Harul Sfânt
Ca să-mi spăl mereu cu lacrimi
Întinatul meu veşmânt.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

luni, 26 martie 2018

CÂTĂ DURERE POARTĂ-N SUFLET , OMUL !




Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

joi, 21 decembrie 2017

CAND IL AI PE DUMNEZEU

Uneori se-adună nori peste-al cerului senin,
Şi în viaţă, uneori, valuri de necazuri vin...
Dar cum soarele străluce după ploaie mai voios,
După întristare totul este parcă mai frumos!

Sunt momente când aluneci şi e drumul mult prea greu
Te simţi singur, părăsit şi uitat de Dumnezeu...
Dar ce sfântă bucurie când o mână se întinde
Să-ţi aducă alinare şi în braţe te cuprinde!

Dumnezeu te ocroteşte şi, la fiecare pas
Îţi e sprijin de nădejde şi te scoate din necaz...
Dacă-L ai pe El în viaţă Tată Sfânt, Mântuitor,
Cât ar fi de mare valul tu vei fi biruitor!

Dumnezeu îţi e umbrar când e arşiţa prea mare
Şi când norii se adună îţi e Stâncă de salvare...
Să te-nchini în faţa Lui, să-I slujeşti necontenit,
Mai presus de tot şi toate EL....pe tine te-a iubit! Amin!

Autor: Maria Luca

marți, 5 decembrie 2017

MĂ PLANGE DOMNUL



  Sunt om cu suflet, Cu moarte si-nviere,
Am strans necaz si straiu-mi-e patat,
 In suflet am doar cioburi si durere,
Si trupu-mi-e cetate de pacat.

De pe Golgota, glasul lui ma cheama,
Ma striga suferinta lui Hristos,
Sa imi arate spinii din coroana,
 Si biciul ce-L loveste dureros.

 Ma plange Domnul, ma plange
Vesnicia, Pacatul tuturor din Veac l-a plans,
 La fel a plans cu Marta si Maria,
 Cand in mormant la Lazar a patruns.

 Ma striga Cerul, ingerii ma cheama,
 In haina pocaintei sa ma-mbrace,
Si in genunchi se-aseaza Sfanta Mama,
 Pe Fiul pentru mine sa il roage.

Iubitii mei frati si surori, sa stiti ca de ori cate ori pacatuim in viata (ma refer la pacatele grele, in trup), Iisus Hristos ne intreaba de pe Sfanta Cruce (dar noi nu avem urechi de auzit): Prietene (prietena), cu ce ti-am gresit Eu tie de ma rastignesti din nou? Prin pacatele tale bati in cuie, ranile ma dor si curge sangele siroi... 
                                                                                                                 Preot Ioan.

vineri, 1 decembrie 2017

Slavă lui Dumnezeu!



Era odata o femeie saraca, care pentru orice bine i se intampla, rostea mereu :” Slava lui Dumnezeu !” Langa ea traia un bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand :” Slava lui Dumnezeu ” , ” Multumesc Doamne !” , se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand i-a spus servitorului sau:

- Mergi in piata si cumpara doua carucioare de alimente si du-le acestei femei. Iar daca te va intreba cine le trimite, sa-i spui ca diavolul.
Asadar, a doua zi servitorul suna la usa femeii. Cand deschide , vede doua crucioare cu alimente si pe servitor in spatele lor.
- Slava lui Dumnezeu ! Iti multumesc, Doamne ! a spus femeia stralucind de bucurie.
- Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele ? , a intrebat cu nerabdare servitorul.
- Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea, si diavolul îi slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru.

luni, 27 noiembrie 2017

EXISTENTA SUFLETULUI



   In Biblie, omul este numit de multe ori "suflet": "Iar sufletele care au intrat cu Iacob in Egipt si care au iesit din coapsele lui, au fost toate 66 de suflete, afara de femeile feciorilor sai" (Facerea 46:26). Iata ca Biblia il numeste pe om "suflet". De ce? Pentru valoarea inestimabila pe care o are sufletul fata de trup. Dar poate cineva sa-i spuna sufletului om? Nuuu, doar omul poate fi numit suflet, in timp ce sufletul nu poate fi numit om. Pentru ca sufletul are fire nevazuta, iar trupul are fire vazuta si simtita, si doar cand acestea se unesc intr-un ipostas, atunci se cheama om.
   Sufletul este REAL (adica exista), RATIONAL (adica gandeste), IMATERIAL (adica este duh), VESNIC (adica nemuritor), ca un glob de lumina, foarte frumos fiindca este din insuflarea lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:10).
   Sufletul are o existenta proprie, si din faptul ca nu se vede cum iese din trup in clipa mortii, este gresit sa spunem ca a incetat sa mai existe, fiindca nici vocea, nici mirosul, nici vantul nu se vad, ci se constata cu alte simturi. Dupa cum existenta lui Dumnezeu o intelegem din maretia operei sale, tot asa si existenta sufletului o intelegem din sentimentul religios, ratiune, vointa, intelepciune, virtuti, insusiri care il ridica pe om catre Dumnezeu si arata ca sufletul este nemuritor si va merge de unde a venit.
   Asadar, frate drag si soro draga, "Pregateste-te sa te intalnesti cu Dumnezeul tau!" (Amos 4:12) fiindca, NU CONTEAZA DECAT UNDE PUNE DUMNEZEU SUFLETUL NOSTRU DUPA CE MURIM si de aceea: TOATA VIATA NOASTRA LUI HRISTOS DUMNEZEU SA O DAM! Amin si Aliluia!
                      Preot Ioan.

duminică, 17 septembrie 2017

Cantarea Sfintei Cruci



                                       de Gherontie Prodromitul

Astazi voiesc a-ti aduce lauda Sfintita Cruce,
Cantand cu cantare dulce: Bucura-te Sfanta Cruce !
Bucura-te, semn ceresc, Cruce steag imparatesc!
Bucura-te, arma sfanta, Bucura-te ruga sfanta!

Bucura-te, bucurie celor din calatorie!
Bucura-te sfanta arma care pe vrajmasi ii sfarma!
Bucura-te, arma tare calatorilor pe mare!
Bucura-te, si eu tie, cant astazi cu veselie.

Astazi tie ti se inchina al meu trup facut din tina,
Ca pe tine cand te fac, de toata naluca scap.
Scap de vrajmasii cumpliti ce sunt cu mine invrajbiti
Cand te am eu pazitoare si buna strajuitoare.

Atuncea raul vrajmas n-are la mine lacas
Si se scutura si piere de nespusa ta putere.
Tu esti a mea mangaiere. O Cruce a mea putere!
Tu esti povatuitoare, tu la Rai indreptatoare

Tu minuni mari ai facut de demult de la-nceput
Tu ape ai indulcit ca mierea le-ai intocmit
Tu Marea Rosie inca, pe cat este de adanca
In doua ai despartit, O Cruce lemn fericit.

Tu pe cer te-ai aratat, crestinului imparat
Visele ai talcuit, O Cruce prea fericita!
Avand imprejur scrisoare cum ca esti biruitoare
Tu Cruce fiind purtata pe umeri ridicata

De Bunul Stapan Iisus, mergand la Golgota -n sus
Acolo, Iisus voi, pe Cruce a Se sui
Unde prin maini si picioare, cu cuie strapungatoare,
A fost Sfantul Trup patruns al Preadulcelui Iisus.

Pentru aceea si mie, da-mi scarba si bucurie.
Scarba ca sunt pacatos si nevrednic de Hristos.
Bucurie caci semn sfant, crestinilor pe pamant,
Esti tu Cruce mangaiere, o Cruce a mea putere.

Da-mi dar ca sa biruiesc tot sfatul diavolesc
Da-mi o inima curata, da-mi o minte luminata!
Si asa prin darul tau sa ma-nvrednicesc si eu
Vredinic a te lauda, vrednic a te saruta !

Cantandu-ti cantare dulce: Slava tie Sfanta Cruce!

joi, 6 iulie 2017

RUGĂCIUNE


 
Dumnezeul meu, Dorirea mea,
Tu esti al meu, eu sunt a Ta,
Tu esti al dragostei izvor,
Tu esti al meu si-al tuturor!

Iisuse Bland, Iisuse-al meu,
Tu esti si Fiu si Dumnezeu,
Tu esti Cel mai presus de Fire,
Tu esti si Taina si Iubire!

Iubirea mea se pleacă Tie,
Apoi se-avantă spre Tărie,
Se-asează-n chip de albă floare,
La Scaunul măririi Tale!

Părinte drag, Părinte Sfant,
Imi esti si Hrana si Cuvant,
Imi esti Odihnă si Putere,
Imi esti Eterna Mangaiere.

Aseaza-mă in palma Ta,
Acum si-n Veci si Pururea,
Sădeste-mă ca pe o floare,
In Tarina Grădinii Tale!

Acolo unde ai sădit,
Pe toti acei ce Ti-au slujit,
Si Ti-au adus rodire dulce,
Chiar si talharul de pe cruce!

Iisuse drag, Iisuse-al meu,
Tot ca talharul vin si eu,
Nu am nimic să iti pot da,
Ar fi de-ajuns doar dragostea?

Primeste-mă, Stăpanul meu,
Ca desfranata vin si eu,
Si n-am nici mir, dar port o cruce,
De vin cu ea, oare-ar ajunge?

Ar fi de-ajuns a o purta?
Ar fi de-ajuns iubirea mea?
Părinte, Sfinte Dumnezeu,
Sădeste-mă-n Ogorul Tău.

Chiar de-i tarziu, mă-ntorc cu dor,
Ca fiul cel risipitor,
Si bat sfios la Usa Ta,
Pe care am iesit candva.

Mă-ntorc sărac si umilit,
Infometat si zdrentuit,
Dar tot am mai păstrat ceva :
UN DIAMANT... IUBIREA MEA!

Preot Ioan.

sâmbătă, 17 iunie 2017

SFAT DUHOVNICESC


Zambeste! Toate sa le faci cu "farurile aprinse" (adica cu fata vesela). 

Bucura-te de ziua de astazi, care maine nu va mai fi! Timpul este "moneda" vietii tale!
 Rascumpara timpul! (adica toata viata ta sa o inchini lui Hristos Dumnezeu).
Roaga-te ca si cand maine ai muri si munceste (pune suflet in ceea ce faci) ca si cand ai trai o vesnicie.
Fii lumina pentru cei din jurul tau, fii far luminos si daca nu poti far, atunci sa fii macar o candela aprinsa, sau cel putin un micut licurici!
Fa binele si asteapta raul, fiindca oamenii sunt nemultumitori si nerecunoscatori chiar si cu Dumnezeu.
 Daca pe Iisus Hristos, Viata lor si a noastra, dupa ce le-a descoperit Sfanta Treime, sensul vietii pamantesti, dupa ce a inviat 3 morti si le-a vindecat leprosi, orbi, paralitici, slabanogi..., l-au scuipat in obraz, l-au batut cu biciul rupand carne din El, i-au pus coroana de spini pe cap, i-au batut cuie in maini si in picioare, i-au dat sa bea otet si fiere..., tu ce astepti de la oameni?

Sa-ti multumeasca? Sa-ti rasplateasca binele cu bine?

Nuuuuu, sa nu astepti asa ceva ca te amagesti. Daca astepti multumire, atunci aceasta este din mandrie! Tot binele pe care l-ai facut in viata si bunatatea ta sufleteasca, doar Dumnezeu Iisus Hristos ti-o va rasplati, negresit! Tu, cauta smerenia si blandetea si vei afla odihna sufletului tau! Tu iarta-i pe toti pentru toate cate ti le fac, fiindca si Dumnezeu te iertat pe tine de nenumarate ori si zi: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta!", fiindca, "Asa-mi trebuie pentru pacatele mele!" Iubeste-i pe oameni, dar si pe vrajmasi!
Roaga-te pentru ei fiindca cei mai multi sunt in inselare, merg spre iad! Sa faci milostenie si sa nu faci nimic fara binecuvantarea parintelui tau duhovnic. Sa dai slava lui Dumnezeu pentru toate si nu uita: "Pregatește-te sa te  intalnesti cu Dumnezeu!" (Amos 4:12). Amin si Aliluia!
                     Preot Ioan.

joi, 15 iunie 2017

Mamă am visat raiul...


Se spune ca odata, intr-un sat, un copil, intr-o noapte, a visat Raiul.
Mama! Mama! Unde e Raiul?, a intrebat copilul nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi.
Dar mama, biata mama, n-avea timp. Avea atata treaba in gospodarie! Si-atunci, s-a dus la tata, sa-l intrebe.
- Nu stiu…, cauta-l singur!, ii spuse acesta obosit si se apuca mai departe de munca.
- Unde? Unde e Raiul?, ii intreba copilul, aproape plangand, pe oamenii din sat.
Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grabiti.
- Ce lume urata…, isi spuse pentru sine pustiul.
- Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul acesta…, se-auzi glasul unui batran, ce-l privea demult. Si acolo, in pustie, dupa ce ai sa mergi cale de o zi, ai sa gasesti un om singur, ce sta intr-o coliba. El o sa-ti spuna unde este Raiul.
Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite, catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune, din pustia intinsa tasni o coliba. Mare ii fu mirarea batranelului ce locuia acolo de multi ani.
- Ce te aduce pe-aici, copilule?, il iscodi acesta pe micul calator.
- Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cum trebuie sa ajung.
Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse:
- Acum hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai.
Noaptea trecu repede… De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf.
- Ce este aceasta?, intreba copilul.
- Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici incepe poteca catre Rai.
Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo.
- Si ce-am sa fac aici?, intreba copilul.
- Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai incolo om vedea.
Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.
Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul manastirii il intreba pe neasteptate:
- Cum merge, cum iti e?
- Mi-e foarte bine, raspunse pustiul.
- Am de toate.
Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batranul ii simti linistea si il iscodi in continuare.
- Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut… Spune-mi cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?
- Mie…, nimic, se hotara intr-un tarziu pustiul sa raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?, ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima data patrunzator pe batran.
Parintele simti ca trebuie sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca.
- Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea!, se-auzi vocea unui monah, care statea in apropiere si care auzise discutia.
Ingerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu.
- Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie, se-auzi vocea monahului.
Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a strecurat in inima copilului.
Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire. Mai tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atarnat de cruce.
- Hai, vino sa mananci!, ii zice pustiul, uitandu-se ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!
Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si, mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru. Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise un prieten! Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia..
Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire au inceput sa se intrebe:
- Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?
Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit.
- Ce-ai facut inauntru?, se repezisera ei ca un stol de pasari negre asupra lui.
- N-am facut nimic, raspunse pustiul tremurand.
- Minti! Spune ce-ai facut?, l-au intrebat din nou calugarii furiosi.
- Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce, raspunse copilul inspaimantat.
- Care Frate?, au intrebat, nedumeriti, pentru prima data, monahii.
- Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mancare, raspunse pustiul.
- Si ce-a facut Fratele?, au intrebat tulburati calugarii.
- A coborat si-a mancat, raspunse dintr-o suflare pustiul.
Si, in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in ochi, ii spuse copilului:
- Spune-i Fratelui cel Mare ca il rog sa ma primeasca si pe mine la masa.
- Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum pot sa iau mancare de la bucatarie?
- Da, poti sa iei cat vrei, raspunse tremurand egumenul.
Si seara din nou cobora peste manastire, iar pustiul, de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se indrepta vesel spre biserica.
- Hai sa mananci!, ii striga el, mai vesel ca oricand. Si, din nou, Fratele cel Mare cobora de pe cruce, il mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei, usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata veselie in jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de ras, pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului.
- Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa.
Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare se intrista. Privea undeva, jos.
- Vezi firimiturile astea, de pe masa?, ii spuse, intr-un tarziu, Fratele cel Mare… Sunt cu mult mai putine decat pacatele lui… Nu poate sa vina.
- Nu poate sa vina?, ramase uimit copilul.
- Nu!, fu raspunsul scurt al Fratelui.
Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta il astepta tremurand.
- Ce-a zis Fratele?, intreba acesta, gatuit de emotie.
- A zis ca nu te poate primi!, raspunse copilul.
- De ce?, intreba inspaimantat egumenul.
- Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate firimiturile de paine cazute pe masa.
Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intr-un hohot de plans.
- Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul meu sa ma ierte.
Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta il privi surprins si-i spuse:
- Bine, am sa-l rog din nou si maine!
Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete de pocainta. Copilul insa dormi linistit. Si, din nou, treaba obisnuita prin manastire. Dar toti se faceau ca lucreaza.
Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea.
- Pot sa iau mancare?, intreba, cu nevinovatie, copilul la bucatarie.
- Poti, ii spuse monahul, si-i umplu cu mana tremuranda vasul.
Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de mancare, copilul intra din nou in biserica.
- Hai sa mancam!, spuse el Fratelui cel Mare.
- Hai!, raspunse acesta, indreptandu-se spre el.
Si cate jocuri, cate glume au urmat! Apoi, in mijlocul veseliei, copilul isi aduse brusc aminte:
- Te roaga egumenul sa-l ierti… si sa-l primesti si pe el la masa!
Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de paine de pe masa: erau parca mai multe.
- Am inteles…, spuse copilul, nu se poate.
- Da, nu se poate, raspunse Fratele cel Mare.
Si atunci, pacatul cel bun cobora din nou in inima copilului si acesta indrazni.
- Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila lui?, ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara.
Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna.
- Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare, spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa.
Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura. Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune si, mai ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata clopotele bateau.
- De ce?, intreba nedumerit copilul.
- Batranul a plecat la Domnul, i-au spus calugarii, care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci copilul vazu! Vedea cum, la masa Prietenului sau cel Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o firimitura, Mantuitorul il iertase.
- Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin manastire. Am vazut Raiul!, repeta el, pentru fiecare monah in parte.
- Nu se poate! strigau acestia. Cum arata?
- E plin de iertare, murmura copilul.
Fragment din textul “Basmul din Carpati”, publicat in cartea lui Dan Puric, “Despre Omul Frumos”

afişări de pagină